Citate despre sinceritate

citate despre sinceritate
citat sinceritate

„Eşti considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea şi ceea ce aşteaptă altul de la tine să spui.

Dacă îi mărturiseşti unei prietene că e frumoasa şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una, nici alta, nu eşti sincer.

Dacă îi spui că e urâtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că traieşte o himeră, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr şi de fericire, atunci sigur nu eşti nici sincer, esti nebun. citat celebru din Mircea Eliade

„Sinceritatea nu înseamnă a spune tot ce gândeşti, ci a gândi tot ce spui.” citat celebru din Hipolyte de Livry

„Firile slabe nu pot fi sincere.” citat celebru din La Rochefoucauld

„Omul sincer mai este si credul!” aforism de Valeriu Butulescu

„Sinceritatea este temelia vieţii spirituale.” citat celebru din Albert Schweitzer

„Există două feluri de creştini: cei care cred sincer în Dumnezeu şi cei care, cu tot atâta sinceritate, cred doar că cred.” Richard Wurmbrand în „Cu Dumnezeu în subterană”

„Cel mai sincer adevăr înfloreşte doar drept urmare a celei mai sincere iubiri.” citat celebru din Heinrich Heine

„Fara sinceritate nu faci nimic. Oricat vei fi de iscusit si de siret, oricat vei sti sa ticluiesti si sa sulemenesti minciuna – ea ramane tot minciuna. Vei insela pe un om, o generatie, doua-dar timpul pe el nu-l vei insela.” Alexandru Vlahuta

„Sinceritatea este singura bogatie a oamenilor care nu au nimic. ” citat celebru din Alexandre Dumas

„Este foarte periculos sa fii sincer in conditiile in care nu esti si prost.” citat celebru din George Bernard Shaw

„Trebuie sa cautam in acelasi timp sa intemeiem sinceritatea. Aceasta este o incredere in sine insusi. Ea pune pe om sa-si arate toate talentele in mod cuviincios.” citat celebru din Immanuel Kant

Citate celebre asemănătoare:

Citate despre rautate si oameni rai

„Răutatea este mucegaiul sufletului.”
George Budoi

Citeste continuarea ...
Citate „Fii tu însuţi”

„Fii tu însuţi şi vei învinge răutăţile şi invidiile din jur.”
Teodor Dume

Citeste continuarea ...
Citate despre respect

Una dintre cele mai sincere forme de respect este să asculți cu adevărat ce îți spune celălalt.

Citeste continuarea ...
Citate despre singuratate

E trist să te simți singur chiar și atunci când ești înconjurat de oameni.
Marin Preda

Citeste continuarea ...
Citate intelepte

„Când pierzi, ai grijă să nu pierzi lecția.”
Dalai Lama

„Viața este o serie de schimbări naturale și spontane. Nu le rezista; asta creeaza numai durere. Lasș realitatea sș fie realitate. Lasș lucrurile sș curga natural înainte în orice fel doresc.”
Lao Tzu

Citeste continuarea ...
Emil Cioran – Citate celebre

„Oare voi ierta vreodată pământului de a ma fi calculat printre posibilitățile lui? Când știi prea bine că ești un „intrus” în viață …”
Emil Cioran

Citeste continuarea ...